De ce este lumea asta atat de seaca?!
De ce traim intr-o continua "gold rush", dar apucam pe cai gresite?!
Aurul ar trebui sa se vada cu ochiul liber, nu ar trebui sa fim nevoiti sa sapam mine in cautarea lui.
Pentru ca asta facem in fiecare zi... si in fiecare zi sapam din ce in ce mai mult gunoi.
Uneori este poleit, alteori este in aliaj, si ne pacaleste pentru o vreme. Dar tot gunoi ramane... astfel totul se trasforma intr-o sarada ieftina si dezgustatoare.
Si obosim sa mai sapam, obosim si sa oferim, si sufletele ni se transforma incetul cu incetul in carbune.
Prea multe furtuni ni le transforma in cele din urma in cenusa.. .si atunci, din diverse motive (nevoia este, totusi, cel mai mare sofist...), incepem si noi sa poleim praful... si se ia totul de la capat.
Oare nu observa nimeni cercul vicios pe care-l formeaza masochismul si teatrul asta?
Oare e prea tarziu sa scoatem aurul de prin colturile uitate?!
De ce sa traim mereu ingropati in praf si rugina?
De ce sa nu iesim intr-un final la lumina?!

