Autoritatile sovietice de la acea vreme au incercat sa ascunda dezastrul care a urmat, zeci de mii de muncitori ai centralei si cei aflati in apropiere murind in cateva saptamani in chinuri groaznice.
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranta in cadrul caruia lucrurile au scapat de sub control datorita unei erori umane. S-a produs o explozie violenta iar scutul superior al cladirii, o constructie care cântarea 1.000 de tone, a fost pulverizat. Învelisul de grafit al reactorului a luat foc iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate la mai multi kilometri în atmosfera.
Dintre cei peste 40 de compusi si elemente radioactive eliberate in aer (circa 50 tone in total) cei mai activi si mai periculosi sunt dioxidul de uraniu (combustibil nuclear) si produsii de fisiune puternic radioactivi (iod 131 - care este absorbit la nivelul glandei tiroide, putand genera cancerul tiroidian; plutoniu 239, cesiu 134 si 137 - care inhalat sau ingerat poate afecta organele interne, ducand la cazuri de cancer pulmonar, leucemie sau mutatii genetice; strontiu 89 si 90 - care se acumuleaza in oase producand tumori si leucemie)
Primele victime ale accidentului - muncitorii, pompierii si militarii
Pentru lichidarea efectelor exploziei au fost mobilizate 800.000 de persoane, asa numitii ''lichidatori'' din care faceau parte soldati, pompieri si muncitori; acestia au fost nevoiti sa intervina cu mijloace rudimentare, lipsiti de orice fel de protectie.
Din randul lor au fost inregistrate cele mai multe victime, circa 200.000 fiind grav afectati, iar cel putin 25.000, murind ca urmare a expunerii la radiatii care au depasit de pana la 50 ori valoarea anuala maxima admisa, in doar cateva ore sau zile. Alaturi de ei, milioane de oameni, din zonele inconjuratoare, o parte din nordul Europei, Belarus, Rusia, Moldova, Romania, au fost afectate de valul de radiatii.
Pentru a opri emisiile radioactive, zona activa a reactorului a fost acoperita cu un ''sarcofag'' de beton, care ecraneaza radiatiile. Din aprilie 1986, de la evacuarea in graba, in orasul Cernobil si suburbia sa Pripiat, aflate in vecinatatea complexului energo-nuclear, timpul s-a oprit in loc iar orasul a devenit o fantoma. Singurele instrumente de masura utile sunt cele care indica nivelul radiatiei. Orasul nu va mai fi probabil locuit niciodata, considerandu-se ca radioactivitatea va scadea la un nivel acceptabil abia in jurul anul 2525.
In urma accidentului au fost evacuate 135.000 de persoane in timp record; in urma lor a fost instaurata o asa numita zona de ''interdictie'' de 4000 kilometri patrati, cu un nivel de radioactivitate periculos. In interiorul acestei zone bine pazite, timpul pare ca nu se mai scurge; o localitate neingrijita, cu arhitectura gri-posomorata si urme vizibile ale abandonului si altele mai putin vizibile ale mortii care pandeste din aer, pamant si apa: cesiul 137 si strontiul 90
Natura a trecut prin mai multe faze de adaptare, dupa catastrofa. Prima dintre acestea, care a durat circa un an, a provocat moartea plantelor si a animalelor cel mai grav iradiate, a precizat Rudolph Aleksahin, director al Institutului de Radiologie Agricola de la Moscova. Acesta a fost cazul ''padurii brune'', o padure de pini care a trebuit doborata si ingropata. Puietii de pin plantati ulterior in zona cresc rapid in prezent; o credinta locala afirma ca reinnoirea faunei si a florei - grav afectate timp de sase ani - se datoreaza vegetatiei de rostopasca, planta care creste abundent si care ''a curatat solul'' dupa 1986.
Infernul s-a transformat apoi intr-o oaza pentru animalele salbatice care, in absenta omului, s-au inmultit si au pus stapanire pe zona. Nimeni nu poate sti cu siguranta care este efectul radiatiilor asupra acestora, existand zvonuri ca au aparut deja mutatii grotesti, zvonuri dezmintite insa de oficiali.
