by stelistu_adi on Tue Sep 06, 2005 6:46 pm
Eu unul nu stiam varianta cu sufletele inchise intr-un glob. Varianta antica este cea a andorginului. "Cîndva, demult, noi nu eram alcătuiţi cum sîntem acum, eram cu totul altfel. În primul rînd, oamenii erau de trei feluri, nu de două ca acum, de fel bărbatesc şi de fel femeiesc, ci şi de un al treilea fel, care era părtaş la firea fiecăruia dintre cele două. Însă din acesta a rămas doar numele, fiinţa lui a pierit din lume. Făptura aceea omenească din vremurile acelea era un bărbat-femeie, un androgin, iar alcătuirea lui, ca şi numele, ţinea şi de bărbat şi de femeie. În al doilea rînd, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfăţişau, toate trei, ca un întreg deplin şi rotund, cu spatele şi laturile formînd un cerc; aveau patru mîini şi tot atîtea picioare; singurul lor cap, aşezat pe un gît rotund, avea două feţe întru totul la fel, care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părţi ruşinoase şi toate celelalte pe măsură. Făpturile acestea mergeau, ţinîndu-se drept şi putînd să se mişte înainte şi înapoi, ca şi noi cei de acum, iar cînd doreau să alerge se foloseau de toate cele opt mădulare ale lor şi se învîrteau în cerc, dîndu-se de-a rostogolul, ca nişte saltimbanci care fac roata aruncîndu-şi picioarele în sus şi apoi revenind cu ele pe pămînt. Iar felurile acestea de oameni erau în număr de trei şi alcătuiţi cum am spus pentru că cel bărbătesc avea obîrşia în soare, cel femeiesc în pămînt, cel bărbătesc-femeiesc în lună, luna ţinînd şi de soare şi de pămînt. Şi tocmai de aceea erau rotunde şi rotitoare aceste făpturi, atît ele însele, cît şi felul lor de a merge, pentru că semănau cu astrele care le zămisliseră. Şi erau înzestrate cu o putere uriaşă, iar mîndria lor era nemăsurată, astfel că s-au încumetat să-i înfrunte pînă şi pe zei. (...) De aceea Zeus a hotărît să-i taie în două. (...) Aşadar fiecare dintre noi este ca jumătatea unui semn de recunoaştere, fiecare ne căutăm mereu jumătatea, ca să ne întregim."
"
intodeauna mai ramane ceva de zis