am iubit de doua ori..cred..ce curios; dupa ce termin o relatie stau si ma gandesc: dar oare chiar am iubit?
am spus
te iubesc si am spus-o din suflet (mda,m-am contrazis mai devreme,si totusi, m-am lamurit!!!

..dubiile sunt provocate de suferinta..), dar cum orgoliul meu este prea mare

niciodata nu am fost eu prima care spunea...intotdeauna te iubesc-ul meu era o replica..ba mai mult chiar eram intrebata..ma iubesti? si eu faceam fetze fetze, bot, mutre..si sincer da, preferam sa-i dau un pupic in loc sa spun te iubesc.. asa sunt eu..
ehhh dar ce frumos e sa auzi si sa spui..simti fluturasii in stomac..

parca ti se taie respiratia, si tot sangele zvacneste de emotii
si totusi parca prea multe declaratii ajung la un moment dat sa-si piarda din farmec..

pentru mine cel putin, ar conta mai mult sa imi arate ce simte..
gresim foarte mult atunci cand ne reprimam sentimentele..

..been there...la un moment dat regreti..
sa il/o ai in fata ta..sa-l/o privesti in ochi si sa iti doresti sa-i spui te iubesc,simti ca te topesti de dragul lui/ei dar cuvintele pur si simplu nu vor sa iasa...ceva te retine..teama, orgoliu..E un fel de scut creat impotriva eventualelor dezamagiri.Si nu cred ca e gresit sa ne autoprotejam asa, insa nu in mod excesiv..