by Keira on Wed May 03, 2006 10:22 pm
" Prostituţia nu trebuie legalizată. Legalizarea acesteia exprimă faptul că statul impune reglementări sub care femeile se pot prostitua. În concluzie, reglementările permit ca în anumite condiţii să fie posibile exploatarea şi abuzul asupra femeilor.
În câteva state est-europene există zone de toleranţă, în alte state se fac propuneri pentru legalizarea prostituţiei. Majoritatea argumentelor în favoarea legalizării se bazează pe încercarea de a distinge între prostituţia de bunăvoie şi traficarea forţată.
Luând în considerare condiţiile grave de exploatare în industria sexului, aceste delimitări nu sunt nimic decât abstracţiuni valabile în dezbateri academice. Ele sunt, oricum, lipsite de importanţă şi sens pentru femeile aflate sub controlul peştilor ori al traficanţilor.
Cu siguranţă, industria sexului nu face diferenţe între participarea liberă şi forţată, iar studiul meu arată faptul că bărbaţii care cumpără femei şi copii în sistemul prostituţiei nu observă diferenţa. Legalizarea şi reglementarea încearcă redefinirea prostituţiei ca o formă de muncă, denumită cu ajutorul termenilor prestare de servicii specifice.
Redenumirea acestei activităţi poate curăţa imaginea prostituţiei, dar nu poate pune capăt violenţei şi exploatării. Nu face decât să permită infractorilor şi membrilor organizaţiilor crimei organizate să-şi anunţe transformarea în oameni de afaceri, ce acţionează în câmpul legii, şi să lucreze mână în mână cu statul pentru a comercializa corpurile femeilor. În Olanda, unde două treimi din femeile aflate în sistemul prostituţiei sunt imigrante şi jumătate din acestea aparţin traficului cu imigrante ilegale, legalizarea a condus la creşterea prostituţiei şi a traficului din cadrul său. "
(sursa Internet)