by amanda on Sat Feb 18, 2006 12:41 am
Eu tind sa cred ca in viata avem o libertate destul de mare dar care are niste limite totusi, pe care nu le putem depasi.
In ce ma priveste, nu eu am ales sensul direct ci el ma alege pe mine pentru ca nu eu am ales sa fiu priceputa la romana si nu la mate spre exemplu... adica si fara sa cer eu, tot am un drum trasat, chiar daca in linii foarte mari.
Ei bine, eu cred ca merita sa traiesti pentru oameni, dupa ce traiesti pentru tine, adica odata ce tu esti fericit si implinit, e un fel de datorie morala sa ii ajuti pe cei din jur moral, financiar, etc.
Ce ma motiveaza pe mine in actiunea mea de a incerca sa aduc un zambet pe buze si o doza de speranta e experienta proprie din care am invatat ca intotdeauna cand esti jos e infinit mai greu daca nu ai o mana care sa te ridice si in acelasi timp ma motiveaza bucuria celor care devin subiecti ai actiunilor mele.
Un at scop nu vad, mi se pare ca totul e o interrelationare umana si ca din aceasta cauza eu nu am decat de contribuit pozitiv la ea daca fac un bine in sens crestin.
In alta ordine de idei, scopul meu este sa fiu fericita eu si sa impart aceasta fericire cu cei care au nevoie de ea si pe care pot sa-i ajut.
Am crezut mai demult ca e important sa lasi ceva material, fizic in urma dar din moment ce toate pier odata si odata, e mai avantajos sa ajut un om care poate ajuta la randul lui pe altul si chiar daca nu va mai sti nimeni ca m-am numit asa, mostenirea morala si spirituala va dainui si asta ma face sa ma simt implinita la nivel imaterial.
'Calatorule, nu exista drumuri, drumurile se fac mergand.' Henry Kissinger