nu e de ajuns, niciodata nu o sa fie de ajuns sa iubesti ca totul sa fie bine... absolut niciodata.. revelatia anului pt mine: ...avem o imagine asa frumoasa despre iubire.. gata: l-ai gasit, te-a gasit, v-ati gasit.. va iubiti si happy-end.. din parti! cat de mult putem sa ne complicam vietile... si culmea! fara nici un motiv.. cel putin nu unul aparent... n-ar fi frumos sa ramana asa? sa traim fericiti pana la adanci batraneti? trebuie sa se duca naiba.. tocmai cand e mai frumos.. si dupa aia, oricat ai incerca nu poti sa mai recuperezi nimic, pt ca inevitabilul deja s-a intamplat.. si nu mai poti sa faci ceva, decat sa prelungesti agonia la nesfarsit, sperand ca poate-poate o sa fie ca la inceput.. desi stii ca te amagesti si n-o sa mai fie niciodata... pentru ca o sa ramana acolo in suflet o urma.. care nu-ti da pace.. tot reapare si nu vrea sa plece, oricat de mult incerci..
intrebarea este: de ce cand toate sunt bune si frumoase, intotdeauna apare ceva care te doboara si nu te mai lasa sa te mai ridici?







