by BA on Fri Feb 03, 2006 12:19 am
Maroul pamantului din care a luat Dumnezeu, Tatal, lut in mana Sa si m-a modelat, dragul de El, sa fiu eu, asa cum sunt, sa iubesc pamantul, sa sper in fericire si iubire si a suflat praf de suflet peste statueta incremenita in clipa ei, impingandu-ma ca pe copii sa fac primul pas in lumea plina de lupi, de torte ce topesc lutul si il ard, de ape ce il spalacesc, numai pentru a cadea intr-un sfarsit din nou, pe pamant, singura, cu regretul ca viata pe care ma-m straduit s-o fac frumoasa, persoana pe care am iubit-o, au ramas in urma.
Omul caruia i s-a intamplat ceva-ul asteptat. Stiam ca asa va fi. Trebuia doar sa mai cred