by emma on Sat Nov 12, 2005 8:35 pm
...observ ca vi se pare un act de mare curaj sa te sinucizi si astfel sa scapi de tot,de chinuri,de mizerii....de tot ce e mai tare decat voi si v-a invins fiinta slaba...dar dragii mei,mie mi se pare un act de foarte mare curaj sa ai puterea sa stai pe marginea prapastiei si oricat de ispititor ti s-ar parea golul ce ti se deschide in fata,sa te opresti din zborul invers si sa privesti spre soare...sa-ti spui ca aerul pe care-l respiri inca nu s-a terminat,ca bataile inimii inca se mai aud...sa privesti in tine si sa-ti simti sufletul ca strabatut de fier incins,sa suferi,sa tipi de durere...si totusi sa spui:<traiesc!>...este dreptul meu sa merg pana la capat...este obligatia mea sa recunosc in afara mea un Dumnezeu care desi pare ca m-a parasit este aproape de mine...ne-am pierdut CREDINTA...DE AICI PORNESC TOATE RELELE...ar trebui sa redescoperim sensul cuvantului curaj:sa crezi cand toti cei din jurul tau nu mai cred,sa speri cand totul in jur moare,sa respiri chiar si cand aerul refuza sa fie inspirat...suferind pana la sfarsit vom invata ca dincolo de aceasta limita exista o stare in care nu mai simtin nimic-nici chiar durerea...
a darui inseamna a construi un pod peste abisul singuratatii tale