A cui a fost vina?A mea?Nu cred.Eram prea mica sa realizez ce se petrece dar nu suficient de mica incat sa nu ma faca sa sufar atitudinea adoptata de parintii mei.
Well,cred ca toata vina o poarta tatal meu vitreg,dar nu numai el ci bineinteles si mama.S-a lasat influentata de un om care nu ma putea accepta,nu suporta ideea ca nevasta-sa are deja un copil.Cand au inceput relatia ar fi trebuit sa ma ia si pe mine in calcul,ca doar nu eram inexistenta
Pana sa se nasca fratele meu,cand eu aveam aproape 7 ani totul a fost frumos..sau oarecum,se purta cat de cat frumos cu mine,mai mult incerca sa ii faca pe plac mamei mele.
Cand s-a nascut frati-miu s-au schimbat datele problemei.Brusc,eu nu mai existam,nu mai faceam parte din lumea lor.
Am inteles ideea.El era mic,toti trebuia sa avem grija el,era comoara familiei.Tin sa precizez ca eu niciodata nu am fost geloasa pe fratele meu,chiar daca el a avut intotdeauna parte de un tratament mai special,nu m-am suparat,nu m-am enervat,mi se parea firesc sa fie alintat si rasfatat(numai ca era exagerat de rasfatat). Pot sa spun ca mai mult eu l-am crescut,mama e genul de femeie foarte comoda si vrea ca totul sa vina din partea altora,ea nu prea oboseste sa duca ceva pana la capat.
Eu schimbam scutece,eu incalzeam mancare si-i dadeam sa manance,eu stateam langa el cand era bolnav si nu stiam ce sa ii mai fac sa ii scada temperatura,eu il duceam si aduceam de la scoala...etc..in ziua de azi ai mei sunt furiosi pe mine pentru ca atunci cand frati-miu are o problema la mine vine,nu la ei,mie imi cere ajutorul,nu lor.
Pana aici sa zicem ca totul a fost cat de cat ok.Acum urmeaza partea dura,perioada care si-a pus grav amprenta asupra sufletului meu.
Era evident ca tata nu ma mai inghitea de nici o culoare,tot timpul incerca sa gaseasca vreo metoda,sa ma prinda cu ceva ca sa aiba motiv sa ma pedepseasca.
In primul rand nu aveam voie sa ma uit la televizor,era strict interzis.Imi aduc aminte ca atunci cand ma intorceam de la scoala aprindeam televizorul iar cand simteam ca liftul se opreste la etajul la care stateam noi mutam repede pe programul pe care fusese lasat si stingeam tv-ul.
Tata intra in casa si primul lucru pe care il facea era sa se duca sa puna mana pe tv si daca vedea ca e incins sa vedeti ce ma incingea pe mine
acum rad dar atunci era un adevarat chin.
Nu aveam voie sa ascult muzica,nu aveam voie sa ies afara decat foarte rar si asta numai in fata scarii,trebuia sa stau numai in casa si sa invat.
Intr-o zi au venit niste colege la mine si au vrut sa mergem afara.Am uitat sa o sun pe mama sa o intreb daca ma lasa sa ies in fata scarii,culmea
si am plecat...ne-am dus pana la un magazin si ne-am oprit exact la un bloc alaturat blocului meu...
Ideea e ca ai mei m-au cautat,m-au gasit relativ repede apoi m-a dus tata acasa in suturi(la propriu) si cand am intrat acasa a urmat o bataie de nedescris...nu pot sa redau in cuvinte,cert este ca nu am sa pot uita niciodata.
Mergeau pe principiul ca violenta este cea mai buna metoda,as fi fost de acord sa o aplice daca le-as fi gresit cu ceva numai ca eu nu le ieseam din cuvant.
Bataile astea au durat multi ani,cam pana am inceput eu liceul..atunci s-au mai calmat.Mama ma intreaba mereu daca am sa pot sa o iert vreodata,imi spune ca s-a lasat influentata pentru ca il iubea.Nu mi se pare cel mai plauzibil argument. I-am iertat pe amandoi,nu ii urasc dar n-am uitat...asta e partea cea mai grea.
Aici v-am spus o intreaga poveste,parca ceva de genul se cerea in topic
Concluzia : Da,pot sa spun cu mana pe inima ca am avut o copilarie groaznica
dar ma bucur ca acum am trecut peste asta si ca nimeni nu sta sa imi comande,sa imi spuna ce sa fac si ce nu 
insa iti doresc un viitor fericit! 
a 
)...Fiind obisnuita sa ma descurc singura de pe vremea aia..nu pot spune ca am avut o copilarie..la desene animate nu prea ma uitam..cu papusile ma jucam mai rar...insa ma chinuiam sa invat sa scriu si sa citesc cat mai repede..pana sa intru in grupa mare la gradinita!
