Discuta Liber - discuta de la om la om

[NAPOLEON]

Cat de greu credeti ca este sa cresti un copil? Sau poate este usor?
Cum veti proceda voi cu copiii vostri cand ei vor ajunge la varsta de 20 de ani?
V-ati ajutat voi oare parintii de-alungul celor 16-21 de ani, astfel incat ei sa poata spune acum ca le-a fost usor cu voi?
In opinia voastra, la ce varsta se poate spune ca un parinte nu ii mai poarta de grija unui copil?
Raspundeti concret si nu filosofati. Folositi-va in acordarea raspunsurilor de propria voastra experienta de viata si de planurile voastre de viitor.

[amanda]

Depinde de masura in care intelegi sa fii parinte si de ce intelegi prin asta.

Orice lucru facut bine e greu de realizat, se aplica si aici.

Eu am crescut la bunici, desi parintii mei sunt impreuna si locuiesc in acelasi oras si nu se poate spune ca nu m-ar iubi.

Am fost un copil bun si am incercat sa dau tot ce am putut da(si crede-ma ca e greu sa fii calm si rational cand treci prin adolescenta si trebuie sa ai grija sa repari oalele sparte de parinti in relatia cu bunicii, mai bine spus sa faci pe psiho-terapeutul pentru o persoana care are oarecare probleme de natura psihologica).

Bunicul mi-a fost sprijin moral si datorita lui sunt ceea ce sunt astazi, a fost un om extraordinar care s-a impus ca lider in toata familia si am o familie destul de bogata in intelectuali.

Odata cu moartea lui eu am ramas in aer, nu a fost nimeni sa ma aduca inapoi printre cei care se bucura de viata si pentru ca la fel de marcati ca si mine erau si parintii mei, si bunica, am fost aproape obligata sa le devin sprijin moral, sub pretextul ca sunt mica si nu inteleg importanta faptului.(aveam 13 ani)

Desi nu stau cu parintii mei decat 2 zile pe saptamana, ma simt comfortabil asa pentru ca sunt oameni foarte ocupati cu carierele lor si chiar nu ar fi avut timp de mine asa cum trebuie.

Am ca model in privinta educatiei ceea ce am trait eu si cred ca un tanar la 20 de ani, daca are toate bazele bine fixate, poate sa se desprinda treptat de autoritatea parinteasca.

Parintii nu inceteaza niciodata sa fie parinti, ei au grija de copiii lor si dupa ce acestia au deja familii si copiii la randul lor.

A fi parinte e un 'loc de munca' la care odata angajat nu mai iesi la pensie, desi odata cu varsta nu mai ai aceleasi atributiuni.

Eu vad relatia parinte-copil ca o relatie de prietenie, de cooperare inca de cand copilul are o varsta oarte frageda si inteleg sa fiu un prieten mai mare pentru copilul meu, un sprijin in orice domeniu are nevoie, atat cat stiu si pot.

La 20 de ani, sper ca al meu copil va fi suficient de responsabil si de matur incat sa poata sa traiasca fara 'fusta' mea. Atata timp cat sunt in stare, imi voi sustine copilul sa faca ce si cum vrea el, daca e sigur ca asta vrea sa faca si daca e in limitele legale.

Nu vreau sa ma implic pana la incalcarea teritoriului intim al copilului, vreau sa aiba libertatea sa se exprime si sa aleaga, sa aliba de unde alege si sa stie sa aleaga ce e mai bun pentru el.

[Keira]

Daca te referi la starea materiala, un copil implica cheltuieli, dar daca e vorba de copilul meu nu ma uit la bani. Si atunci cand faci totul cu dragoste nimic nu e greu....

[Catalin]

Da,normal ca este greu, mai ales daca ai o varsta destul de frageda,iar starea materiala si timpul nu-ti pot permite acest lucru.Pentru copilul meu as face orice sacrificiu.

[mari]

Un subiect important care trebuie sa dea de gandit tuturor celor care isi doresc sa aiba copii. Noi, care avem copii mari, de varsta voastra, (cred ca si tu ai copii NAPOLEON), stim cat de greu sau usor a fost. Pentru mine a fost destul de greu din multe puncte de vedere. Dar se compenseaza cu multele bucurii si satisfactii care le-am avut si sper sa le am de acum incolo. Daca v-ati ajutat parintii...Chiar daca pana acum nu i-ati ajutat prea mult, va veni si timpul sa-i ajutati. Este legea vetii. Pentru parinti, copiii raman copii pentru totdeauna iar parintii, la un moment dat devin "copiii" copiilor lor. Sa stiti ca se adevereste zicala "batranetea este a doua copilarie". O spun din proprie experienta. Asa ca, ganditi-va bine, ca o data va veni si pentru voi timpul celei de-a doua " copilarii". Si mai este un proverb: "Cu ce mana dai cu aia ei"!

[Snappy]

Cat de greu credeti ca este sa cresti un copil? Sau poate este usor?

Este greu. trebuie bani, implicare, dragoste si "devotament"...

Cum veti proceda voi cu copiii vostri cand ei vor ajunge la varsta de 20 de ani?

daca l-am educat asa cum trebuie nu va mai fi nici o problema. va sti sa isi ia viata in propriile palme si va sti sa ceara ajutor cand are nevoie.

V-ati ajutat voi oare parintii de-alungul celor 16-21 de ani, astfel incat ei sa poata spune acum ca le-a fost usor cu voi?

eu zic ca da... nu neaparat material, dar i-am ajutat asa cum am putut - incercand sa fiu asa cum merita sa fiu

In opinia voastra, la ce varsta se poate spune ca un parinte nu ii mai poarta de grija unui copil?

parintele e parinte. e alaturi de tine pana moare. acum depinde desigur de la caz la caz, insa de obicei parintii sunt alaturi de copiii lor pana la "genericul de final"

[andreeam]

@snappy ai raspuns tu la tot!!! eu c sa mai zic?!

[NAPOLEON]

Un subiect important care trebuie sa dea de gandit tuturor celor care isi doresc sa aiba copii. Noi, care avem copii mari, de varsta voastra, (cred ca si tu ai copii NAPOLEON),

Din fericire pentru mine am si chiar daca stau sa fac un pic socoteala puteam avea acum copil de 21 de ani si tocmai de aceea am si deschis acest subiect. Si eu am trecut prin aceasta varsta si observ ca problemele existentiale care isi fac loc pe acest forum, intr-o forma mai simplista (saracul Ceausescu) le-am avut de infruntat si acum am inceput sa rememorez cat de bun am fost, cat de mult am ajutat parintii, cat de bine am invatat fara sa fiu meditat. Si toate acestea pentru simplul fapt ca am de crescut un copil care imi mai da si de furca .

[Cherry]

Pt mine un copil nu reprezinta nici o greutate. Vreau sa imi fac o stare materiala astfel incat daca merg cu copilul pe strada si imi zice :' Mama imi place asta. Vreau si eu!' sa imi permit si sa ii cumpar fara sa stau pe ganduri dragostea, devotamentul...de obicei sunt naturale...nu trebuie sa gandesti ceva de genul :'trebuie sa imi iubesc copilul' - il iubesti pur si simplu

Tot timpul imi voi lasa copilul sa faca doar ce vrea el...nu am sa ii impun nici o regula deoarece am observat k suntem tentati sa incalcam regulile care ni se impun insa daca nu avem reguli tindem sa le inventam. Daca un copil nu va fi obligat sa respecte anumite reguli va simti lipsa lor si le va respecta automat...in schim cand ni se impun...suntem tentati s ale incalcam pt k fructul oprit este intotdeauna mai dulce.

Un parinte iii va purta de grija unui copil toata viatza. Chiar si la 50 de ani (ai copiului)...Bunica mea a murit la 65 de ani iar mama ei ink mai traia cand ea a murit si tot timpul ii purta de grija...desi avea 90 de ani

[Kelso]

Este destul de greu in zia de azi mai ales in tara asta!