...baietilor li se pare o dovada de slabiciune sa planga in fata unei fete,dar depinde foarte mult de fata din fata lor...exceptand situatia unei despartiri,sau a unei incercari disperate de a ma cuceri...eu nu as considera un gest rusinos daca un baiat ar plange in fata mea...si apoi,nu plangem doar atunci cand suferim...ci si atunci cand suntem foarte fericiti(mai rar,ce-i drept...dar fiecare om are secunda lui de fericire in viata,cand sufletul ii este pasare in zbor)
daca prietenul meu ar trece printr-un moment de criza existentiala,iar suferinta l-ar macina atat de tare incat sa-nceapa(inevitabil)sa planga,mi-as dori ca eu sa fiu cea care este langa el ,pentru ai culege in palma lacrimile...si nu pentru "placerea " de al vedea infrant,ci din convingerea ca in iubire nu exista masti,nu exista camera obscura in care fiecare sa-si ascunda sufletul...l-as iubi poate mai mult pe cel care ar avea curajul sa ma infrunte cu propriile-i lacrimi,pe cel care m-ar obliga sa sa-i surprind suferinta,sa-i ghicesc sufletul..."primindu-l astfel in mine...in sufletul meu...
...durerea si lacrimile lui m-ar intimida,mi s-ar parea chiar mai "maret" decat atunci cand ii ghicesc o suferinta pe care mi-o ascunde