OFF-Topic
Nina, daca lumea nu ar fi vrut sa scrie, nu scria. Nu ai de ce sa-l inchizi. Fiecare e liber sa scrie sau nu.
Stiu cum e sa simti ca mai ai putin si cazi undeva de unde n-ai sa te mai scoli niciodata. Care e povestea? De cand ma stiu am stat la bunici. A fost o copilarie ideala, cu dorinte implinite inainte sa le spun eu. Bunicul imi spunea povesti, imi canta, ma ducea la scoala, ma aducea, ma plimba in Gradina Publica, mergeam la cofetarie, nu pot sa spun ca mi-as fi dorit sa mai existe cineva in plus in viata mea pentru ca el era cam totul. Bunica pe de alta parte avea grija de partea mai practica a existentei mele. Parintii veneau in vizita, ne vedeam, ma duceau o data pe saptamana in Parculetul Copiilor si cam atat. Ei bine, bunicul meu a murit cand eram intr-a saptea. Relatii cu restul familiei aveam dar la un nivel superficial care nu reusea sa suplineasca lipsa lui. M-am simtit agatata deaspura unei prapastii. Toti erau bulversati de eveniment, fiecare cu durerea lui si pentru ca am incercat sa nu ma arat afectata in fata lor nici nu m-au luat in seama prea mult. Am senzatia ca fiecare se vedea numai si numai pe el atunci.
A fost groaznic cand am vorbit ultima data la telefon cu el: era in spital, cancer faza terminala, eu stiam ca nu mai are cum sa scape, el stia ca e pe moarte... si stateam la telefon fara sa ne spunem nimic... am incercat sa fiu vesela, sa vorbesc ca si cum eram sigura ca ne vom vedea curand... I-am spus ca mai vorbim noi si am inchis... La cateva ore a facut o hemoragie si a intrat in coma.
Nu am mers la inmormantare, cand l-am vazut in sicriu am lesinat si m-au lasat sa plec la vara mea. E incredibil cat de mare poate sa fie golul pe care il lasa cineva cand moare. Un gol care pare sa aiba forta sa te traga cu totul.
Cred ca nu mai aveam mult pana ma rataceam de tot. Am inceput sa dau in carti, sa nu ma mai rog, sa nu mai vorbesc cu restul lumii, sa nu vad nimic in jur. Intr-un fel eram mai mult singura desi aveam cu cine sa stau de vorba.
Tarziu am reusit sa ma rup de starea asta si sa incep sa ma reintegrez in societate si mental.
Cum am reusit sa trec peste: pur si simplu a venit o zi in care am spus ca nu mai pot sa continui asa, dupa aproape trei ani de letargie. Poate o sa vi se para ciudat dar am simtit nevoia sa-i cer ajutorul lui Dumnezeu. Treptat am reusit sa ma rup de trecut. Nu prea am avut alaturi familia pentru ca nu prea stiau ce e cu mine. Prietenii nici ei nu stiau atunci prea clar ce era in mintea mea asa ca nu aveau cum sa ma ajute.
@Nina spunea ceva de planuri. Nu mai eram in stare sa ma gandesc la nimic, se stersese tot din memorie si traiam numai intr-un prezent care nu-mi placea dar de care nu stiam cum sa scap.
Cum m-a schimbat: mi-am dat intr-un tarziu seama ca zanele nu au nimic in comun cu realitatea si ca nimic din ce e valabil in povesti nu e valabil punct cu punct si in viata obisnuita.
Am inteles ca cel mai mare ajutor ti-l poti da numai tu,
ca nu iti baga nimeni in traista,
ca daca vrei sa faci ceva trebuie sa muncesti si sa stii cand, cum si cui sa ceri. Am invatat ca exista compromisuri si ca trebuie sa le faci ca sa obtii ceva sau uneori ca sa nu pierzi ceva,
ca daca esti la locul tau si nu calci pe nimeni pe coada nu vei avea conflicte dar vei fi doar mediocru,
ca cei mai prosti oameni sunt si cei mai ingamfati si iti fac cele mai mari necazuri,
ca nu trebuie sa bati la usa nimanui decat daca iti cere insistent s-o faci cand ai nevoie,
ca visele nu iti aduc nimic daca nu incerci sa le indeplinesti singur,
ca daca ai o problema trebuie s-o tratezi si nu s-o ignori,
ca moartea e un lucru firesc si ca am sa mor si eu candva,
ca muzica e un bun mijloc pentru a te descarca,
ca o foaie de hartie si un pix inlocuiesc cu succes o parte din munca psihologului,
ca e bine sa sa te bucuri cand te trezesti dimineata pentru ca e o noua zi cand depinde de tine daca vei fi vesel sau nu,
ca daca vreau sa zambesc nu e nevoie de un pretext,
ca e mai placut sa te uiti la desene animate decat la filme de actiune,
ca fericirea mea depinde exclusiv de mine si de ceea ce fac eu.
Exista in permanenta o nemultumire, o suparare, ceva care ma roade dar asta nu inseamna decat ca traiesc printre oameni. Intr-un fel rontaielile astea intre semeni fac diferenta intra Rai si Pamant.
OFF-Topic
Cred ca ar fi trebuit sa fac topic separat la cat am scris.
